Friday, Apr 25th

Last update03:24:22 PM GMT

"Aşa am ajuns agent imobiliar la Londra"

Corina Trăistaru, 21 ani, este una dintre tinerele care ştie cum poţi ajunge departe prin propriile forte dacă ai ambiţie şi putere de muncă. Corina a absolvit Liceul Constantin Brancuşi în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, profilul tehnician în turism. Tânăra lucrează în prezent pentru agenţia imobiliară "Victor Michael", o companie care se află pe piaţa imobiliară din Londra de mai mult de 20 de ani, cu peste 1000 de proprietăţi sub management.

 

Corina Trăistaru a lucrat o perioadă în comerţ în România, dar după examenul de bacalureat a decis să plece din ţară. Ştia că în altă ţară poate realiza mult mai multe decât în România. În august 2008 a luat legătura cu o agenţie de recrutare care oferea contracte de muncă în străinătate şi a acceptat un post de au-pair în Anglia cu un contract de un an. "Nu a fost deloc usor să am grijă de copii aici. Nu am avut un frate mai mic şi prin urmare m-am adaptat foarte greu cerinţelor familiei pentru care am lucrat. După 18 luni ca au-pair am primit Blue Card-ul şi am hotărât să încerc altceva, mai ales că aveam cunoştinţe de limba engleză şi puteam să mă descurc şi în alt domeniu de activitate". După cele 18 luni ca bonă, Corina a lucrat trei luni în comert, apoi a aflat de la o cunoştiinţă că agenţia imobiliară "Victor Michael" angajează personal. Tânăra nu a ezitat să îşi încerce norocul şi a trimis un CV. După câteva zile a fost contactată şi programată la un interviu. "Cei de la agenţie au fost mulţumiţi de mine şi în august 2010 am început să lucrez ca agent imobiliar. Acum când îmi aduc aminte, pot spune că am avut şi un gram de noroc. Desigur că sunt mulţi tineri care sunt pregătiţi, pentru diverse locuri de muncă, dar poate nu au norocul să fie acea persoană potrivită la locul potrivit. Eu am avut şansa să aplic exact atunci când trebuia şi aşa am devenit agent imobiliar".

Meserie grea, dar frumoasă

"Viata unui agent imobiliar nu este chiar uşoară dar este cu siguranţă frumoasă. Cunoşti foarte multă lume, oameni de diferite naţionalităţi, oameni din diferite clase sociale. Comunici foarte mult, unii dintre clienţi sunt uşor de mulţumit, alţii din contră. Trebuie să ai capacitatea să înţelegi ce vrea fiecare client în parte şi să reuşeşti să îi satisfaci doleanţele. Un client mulţumit te poate recomanda unui alt potenţial viitor client. Programul este unul fix, cu mici excepţii bineînţeles.

În acest moment piaţa imobiliară este foarte ridicată, iar noi suntem foarte ocupaţi: vânzări, cumpărări, închirieri. Agenţia imobiliară pentru care lucrez, Victor Michael, este o companie mare, ne aflăm pe piaţa imobiliară de mai mult de 20 de ani, avem peste 1000 de proprietati sub management şi acoperim tot Estul Londrei".

Nu de puţine ori, mărturiseşte Corina, pragul agenţiei imobiliare "Victor Michael'' a fost trecut de români. Tânăra recunoaşte că sunt clienţi care preferă să colaboreze cu ea doar pentru că în limba română se pot exprima mult mai bine.

"Deşi locuiesc şi muncesc în această ţară, şi prin urmare, se descurcă să vorbească în limba engleză, dacă nu bine, măcar cât să se facă înţeleşi, sunt mulţi români care preferă să vorbească cu mine doar pentru că sunt româncă. În limba maternă cred că un om se poate face mult mai bine înţeles. Şi comunicarea este esenţială în meseria noastră".

Nu devii bogat

Este greşit să crezi că munca în străinătate te poate îmbogăţi, spune Corina. "Când am plecat din România am crezut că după doar un an de muncă aici te poţi îmbogăţi. Dar nu este deloc aşa! Doar duci o viaţă mai mult decât decentă şi lipsită de griji, o viaţă de care nu ai parte din păcate în România. Dar cât de mult contează oare partea financiară dacă nu sunt lângă tine persoanele iubite? Când am venit în Marea Britanie mi-a fost foarte greu să mă obişnuiesc, departe de familie şi de prieteni. În schimb, pot spune şi că am avut un gram de noroc, prietenul meu este un spijin foarte mare. Îmi este foarte dor de fratele şi de mama mea, sunt foarte apropiată de mama, chiar şi la mii de kilometri când am nevoie de un sfat apelez la ea, este singura în care am cu adevărat încredere. Ştiu că ea îmi doreşte numai binele. Şi aici sunt înconjurată de persoane care mă iubesc şi care au grijă de mine, sunt într-o mică familie şi asta mă ajută foarte mult, doar aşa dorul de casă şi de cei dragi este suportabil".

Mândrie de român

Tânăra declară cu toată sinceritatea că niciodată nu a regretat că s-a născut în România. "Nu cred că a fost vreodată un moment în care să regret că sunt româncă, nu am avut de ce să simt aşa ceva. Fiecare ţară are părţile ei bune şi părţile ei rele. Nu cred că în alte ţări este Raiul pe pământ. Da, majoritatea venim aici pentru că acasă nu se câştigă bine, dar chiar dacă locuim şi muncim în această ţară, noi tot români suntem şi vom fi mereu. Sunt de părere că, oricât de bine ar fi într-o ţară străină, nicăieri nu este mai bine ca acasă".

 

Oana Grigore


Aboneaza-te la stirile oferite de Ziarul Romanesc:

Adresa de email:

Serviciu oferite de: FeedBurner